Toți simțim uneori tristețe sau o scădere a dispoziției. Această reacție este una umană. La oamenii sănătoși aceste manifestări sunt de obicei legate de răspunsul la un stres, o situație mai dificilă sau neplăcută. Depresia ca maladie, însă, are niște caracteristici, care de obicei sunt diagnosticate de un medic sau psiholog.

În clinică depresia este diagnosticată după prezența unei depresiuni a dispoziției, pierderea interesului și plăcerilor și o reducere a energiei care are ca consecință o activitate diminuată și o fatigabilitate crescândă, chiar la un efort mic. Pe lângă aceasta se adaugă simptome ca:

• Reducerea capacității de concentrare și a atenției
• Reducerea stimei și încrederii în sine
• Idei de vinovăție și lipsă de valoare
• O viziune tristă și pesimistă asupra viitorului
• Idei și acte de autovătămare sau suicid
• Perturbări de somn
• Diminuarea apetitului

Pentru diagnosticare este nevoie de persistarea acestor manifestări cel puțin 2 săptămâni. Uneori medicul în cazuri de severitate pronunțate poate pune diagnosticul de epizod depresiv la o perioadă mai scurtă.

După severitate depresia poate fi ușoară, medie sau severă, care determină nu doar intensitatea manifestării, dar și tactica de tratament aleasă.

Spre deosebire de tristețea și scăderea dispoziției sănătoasă, la baza depresiei clinice stau modificări structurale, funcționale și celulare în creier. Iată de ce stereotipul că omul poate singur prin voință sau caracter să se facă bine este unul greșit, iar uneori și periculos.

După apariția metodelor de imagistică performante (tomografia cu emisie de pozitroni și rezonanța magnetică nucleară funcțională) au fost constatate schimbările patologice în rețelele și structurile neuroanatomice responsabile de reglarea dispoziției și răspunsului la stres. Se atestă o hiperactivitate în amigdală și hipocamp, ca părți a sistemului limbic, responsabile de emoții și o blocare a influienței moderatoare a cortexului prefrontal în părțile lui integrative și cognitiv-executive.

În cuvinte generale fenomenul poate fi explicat astfel – la apariția unei situații stresante, sistemul limbic (amygdala și hipocamul) tinde să includă o reacție hormonală puternică de stres. Cortexul (sau scoarța creierului) include un mecanism de analiză și în rezultat moderare a acestei reacții stresante. În așa fel, persoana sănătoasă într-o situație de stres ar simți o nemulțumire, tristețe și ar include scenarii care ar motiva-o și ajuta-o să iasă din situația de stres. La persoana cu tulburarea acestui mecanism, reacția la stres nu va fi atenuată de scoarța rațională și ea va avea semne de neliniște, frică, tensiune în tot corpul, iar scenariile cognitive incluse vor fi de tipul neajutorare, disperare, și lipsă de valoare proprie.

Dereglările celulare includ eliberarea în stres a hormonilor glucocorticoizi și corticotropină (CTH) și a cytokinelor pro-inflamatorii, așa ca TNF, interleukina 1 și interleukina 6. În depresie are loc ruperea proceselor de transmitere a semnalelor regulatoare menționate anterior prin dereglarea mecanismelor formării sau recaptării serotoninei (5-HT), norepinefrinei (NE) și a și a dopaminei (DA), care nu închid acel răspuns la stres. În rezultat hiperactivitatea simpatică contribuie la activarea imună și eliberarea cytochinelor inflamatoare. Ulterior inflamația interferează cu mecanismele de semnalizare monoaminergică și neurotrofică.

Sunt demonstrați factori genetici care măresc riscul dezvoltării depresiei, cum ar fi varietatea genei care codează transportatorul serotoninei, responsabil de mecanismul transmiterii impulsurilor în sinapsele nervoase. Așa indivizii cu alela cu vatrianta scurtă a transportatorului serotoninic (5-HT sau 5 hydroxitriptamina) produc o inhibiție mai mică a reacției de frică a amigdalei. În așa fel se manifestă o reacție hormonală simpatică exagerată la stimuli neimportanți.

Metodele de prevenire și tratament includ tratamentele psihologice (în special terapiile congnitiv comportamentale și cele bazate pe acceptare și angajament) și tratamentele farmacologice. Trebuie să cunoaștem că chiar dacă din prima linie de tratament se reușește un succes în tratament doar la o treime din pacienți, totuși la ajustarea individuală a medicamentului, această rată aproape se dublează[1].

Studiile controlate ne informează nu doar despre medicamentele și terapiile psihologice efective dar și despre tacticile cele mai efective de tratament. Este important a trata depresia curentă cât mai devreme și cât mai complet fiindcă datele ne arată o reducere semnificativă în frecvența și severitatea epizoadelor depresive ulterioare la pacienții care au obținut nu doar cuparea simptomelor principale cum ar și dispoziția și funcționalitatea ci și cele reziduale, inclusiv somatice sau cum se mai numesc popular senzațiile fizice așa ca durerea, încordările, somnul, ș. a.

Persoanele care suferă de depresie de asemenea raportează că frecventarea grupurileor de suport reciproc și susținerea de la egal la egal le ajută să mențină remisia și să micșoreze suferințele psihologice.

Nu vă temeți de depresie. Cel mai des ea se tratează cu succes. Acceptați ajutorul competent și veți primi o ușurare.